Pe oriunde s-a mutat, soțul meu şi-a luat cu el scaunul pe care stătea când era copil. Cel pe care se așeza la masa improvizată dintr-un scaun. Şi, deși am avut de multe ori intenția de a-i sugera să scăpam de el, n-am îndrăznit pentru ca mi-am dat seama că înseamna mult pentru el. Când am rămas însărcinată mi-a venit ideea de a-l recondiționa pentru copilul nostru. Aşa că, am cumpărat ață, ac de croșetat aveam deja şi m-am apucat de lucru. Mi-a luat câteva zile, dar cred că a ieșit drăguț. Curând îl vom coborî din scaunul clasic de copil și-l vom așeza pe scaunul moștenit și recondiționat.
Vă place?
2 comentarii
a IESIT SUPERB!
Original, delicat si cu “istoria” intacta… cand va creste, o sa poata sa aleaga sa il foloseasca ca si tata,..
O alta istorie, cu un mic talc. Am practicat arte martiale multi ani la rand, si timp de cativa ani o pereche de manusi de antrenament au suferit impreuna cu mine. Cand am renuntat la antrenamente, din tot echipamentul am pastrat doar manusile. Erau murdare, uzate si pline de sange. Al meu, doar al meu, pentru ca le foloseam doar la sac. Uzate erau mai mult pe partea interioara decat in exterior, sacul nu avea duritatea osului si nici nu sangera. Adunasera nenumarate lovituri si aratau ciudat. Totusi doaream sa le pastrez cu mine. Voiam sa ma asigur ca nu voi uita ca pentru a implini ceea ce ai in minte si inima trebuie “platit” un pret. Multa sudoare, perseverenta, concentrare dincolo de durere, adica mult suflet, materializat in vitalul sange daca e cazul. Au trecut alti ani si iubita mea lea gasit pitite in dulap. Mia facut o surpriza si intro seara, bucuroasa mia daruit o cutie… manusile erau spalate impecabil, cusute, aranjate… pareau noi… Era foarte entuziasmata si astepta sa vada reactia mea. Mam bucurat impreuna cu ea, in prima faza mai mult pentru ea. Abia dupa aceea ma intrebat de ce le tineam asa de “jegoase”. Cu mare grija sa nu o necajesc iam spus adevarul. Multi ani am ras impreuna de miraculoasa transformare a invechitelor manusi. Acum privesc inapoi si inteleg ca manusile incasasera o ultima lovitura, o altfel de lovitura. Pentru mine decisiva. Toti anii aceia in care am “trudit” si “suferit” impreuna nu valorau cat un zambet al iubitei… De data aceasta au sangerat manusile, eu am depasit un obiect, o idee, prin si pentru iubire. Ma bucurat totusi ca nu lea aruncat, ca nu a cumparat altele… Poate as fi invatat si din acel lucru o lectie, cine stie, cert este ca a facut o schimbare cu ceva din trecutul meu, fara sa intrebe, totusi respectanduma. Transformarea lor ma mirat, caci nu mias fi imaginat ca mai pot fi reinoite. Manusile erau insa schimbate… nu mai erau cum le stiam. Insa acum erau a noastre. De acum aveau alta istorie. A frumusetii, a fericirii, traita si inmultita cu persoana iubita. Miraculoasa transformare a unei amintiri legata de un obiect.
Felicitari pt idee, superba transformare! Sa inmultiti iubirea, iar sta bine si in rosu ;)
BUCURIE