Povestea fabuloasa a lui Max Auschnitt. Magnatul oţelului care a ajuns să se ascundă de nazişti prin dulapuri
Max Auschnitt, unul dintre cei mai mari industriași ai Europei, era recunoscut pentru priceperea lui de a transforma comerțul cu produse din otel în mină de aur. Apropiat al Regelui Carol al II-lea, Auschnitt era o vedeta a începutului de secol XX și unul din autorii progresului economic din perioada interbelica. Fiul sau, Steven Auschnitt (dupa ce a devenit cetățean american numele său a devenit Ausnit), i-a moștenit nu doar priceperea în afaceri, ci și averea pe care a revendicat-o după revoluție și care se ridică la câteva milioane de euro.
Fugar din Romania, a facut avere in America
Se pierde în mulțimea de pe 5th Avenue din New York deși, e unul dintre cei care au ieșit din rând. În vârstă de 91 de ani, Steven Ausnit moștenitorul unei averi fabuloase în România, nu e doar fiul tatălui său, industriașul român Max Auschnitt, ci si un antreprenor de succes. A dezvoltat o afacere ce l-a poziționat printre milionarii americani: ambalajele cu fermoar de plastic prezente azi în casele a sute de milioane de oameni.
Povestea visului american începe în 1941, când ajunge pe tărâmul făgăduinței la bordul unui vas. Avea 17 ani și călătorea singur. În 1939, tatăl său a înțeles că va începe războiul și l-a scos din țară. A făcut școală în Anglia pentru încă doi ani apoi, unchiul său l-a chemat în America.
Max Auschnitt, fiul unui industriaș evreu din Galați, a pornit în afaceri de jos cu o fabrica de sârmă şi cuie. În 1911 a pus pe picioare, alături de fratele său Edgar, consorțiul Titan-Nădrag-Călan după ce s-a asociat cu o firmă din Londra. Evreu la origine, s-a căsătorit cu o româncă și și-a schimbat religia.
Regele care trisa la poker
In 1923, Max Auschnitt preia administrarea Uzinelor Domeniilor Reșita, cel mai mare producător de oţel, laminate, locomotive și alte produse din fier din România. Nu doar că a salvat-o de la faliment, dar a și transformat-o într-o societate profitabila. În fabricile lui se producea și armament, sector în care devenise partener cu principalul sau competitor Nicolae Malaxa. De altfel, cei doi făceau parte din cercul apropiat regelui Carol al II-lea, cu care jucau poker la sfârșit de săptămână.
Istoricul Ioan Scurtu povestește că „atunci când regele știa că trebuie să-şi rotunjească veniturile îi invita pe cei doi la vila Elenei Lupescu şi de fiecare data câștiga. Exista chiar o relatare că Auschnitt i-a spus lui Urdăreanu: “De ce majestatea sa nu ne spune din capul locului de ce suma are nevoie, ca sa nu fim nevoiți să stăm aici o noapte întreagă în fum?’”
Elena Lupescu, amanta regelui Carol al II-lea, era nelipsită de la petrecerile pe care Max Auschnitt le dădea în casa lui strada Aleea Alexandru din Bucureşti. 1939, anul în care Steven a fost scos din ţară a coincis cu momentul în care tatăl sau, Max Auschnitt, a iesit din graţiile Regelui Carol al II-lea speculându-se faptul ca regele, care semnase un acord economic cu nemții, voia sa se ţină departe de magnatul evreu.
De la masa regelui la închisoarea Văcărești
Tot atunci, mareșalul Casei Regale Ernest Urdăreanu l-a obligat să demisioneze, acuzându-l de proasta gestiune și fraudă a Uzinelor Domeniilor Reșita. În 1940 începe un proces, iar Max Auschnitt este condamnat la 6 ani de închisoare. Chiar și oamenii apropiați Regelui s-au declarat șocați, considerând ca era o victimă a intereselor lui Carol al II-lea si ale lui Nicolae Malaxa.
Arestat sub regimul lui Carol al II-lea, Auschnitt a fost eliberat din închisoarea Văcărești de un antisemit foarte cunoscut și blamat: conducătorul statului Ion Antonescu. Fiul său spune că a făcut o intelegere prin care preda toata averea din Romania, în schimb, Antonescu îl lasă să îi plece şi îi aranja drumul prin Europa dominata de naziști.
Din închisoare, Max Auschnitt donează mare parte din acțiuni rivalului sau, Nicolae Malaxa. Scrisoarea de cedare ar fi trebuit sa-l scoată din închisoare, lucru care nu s-a întâmplat. Ulterior, procesul sau a fost revizuit, iar după doi ani de detenție a fost plasat în arest la domiciliu. Nu a avut însă liniște: ca evreu, era o țintă sigură.
Spre norocul său, i-a văzut venind pe germani și s-a ascuns într-un dulap de haine murdare apoi, a fost salvat de un diplomat francez, care l-a luat cu o ambulanță – la timp, pentru că tocmai veneau după el și membrii Gărzii de Fier. A zburat la bordul unui avion până în Egipt și de acolo a plecat spre America. Din avere îi rămăseseră doar diverse acțiuni și conturi la bănci europene.
În America îl aşteptau ambii copii, Steven și Robert, cel mic ajuns în America după ce trăise o vreme în Spania. Steven era deja cetățean american pentru ca se înrolase în armata în timpul războiului. În America, după facultate, a cunoscut-o, în ziua încoronării Reginei Angliei, pe Anne, o tânăra englezoaică care emigrase în America. S-au căsătorit și împreună au două fiice: Suzanne si Christine, însa nici una nu i-a moștenit talentul antreprenorial.
În ultimii ani, statul roman i-a despăgubit pe moștenitori cu câteva zeci de milioane de euro pentru averea lui Max Auschnitt, iar Steven a întors o parte în țară. A investit într-o afacere, a plătit burse la Harvard studenților români, iar de curând a investit, alături de cumnata sa, într-o scoală la Lugoj ce va purta numele tatălui sau.
Oameni de otel, oameni de plastic
În 1951, după 10 ani de la emigrarea în America, împreună cu tatăl și unchiul sau pornesc o afacere ce avea sa revoluționeze piața ambalajelor. Un japonez le-a prezentat o invenție care avea să-i transforme în milionari. „Ne-a arătat un fermoar de plastic care era foarte interesant. N-avea dinți să se prindă, se putea închide cu mâna. Şi am zis ca e ceva foarte interesant, dar nu cunoșteam nimic. Tatăl meu şi unchiul meu erau oameni de oţel, habar nu aveam de fermoar sau de plastic.” Din păcate tatăl său n-a mai trăit să vadă afacerea profitabila. A murit în 1953 de un atac de inima.
Au deschis fabrici și au lansat în lume un ambalaj pe care îl folosesc azi milioane de oameni. În 1978 au vândut compania a cărei cifra de afaceri ajunsese la 200 de milioane de dolari, dar a rămas la conducerea ei pana în 1989. Compania care a preluat afacerea a mutat fabrica in alt stat american, păstrând în New York doar birourile. Piaţa acestor ambalaje la nivel mondial a ajuns, în zilele noastre, la 2 miliarde de dolari. Iar Steven Ausnit e încă un jucător important în calitate de consultant și inventator de noi patente.
Are 165 de patente pe numele sau și alte câteva zeci în calitate de co-inventator. Dacă îl întreabă cineva de avere, răspunde simplu: nu sunt sărac. Trăiește însă ca un om cu simțul măsurii. Are o casa frumoasa în Manhattan în apropiere de Central Park, o mașină de 50.000 de dolari și cam atât . Restul averii e stocată în investiții: imobiliare și alte afaceri din care scoate profit.
S-a speriat când a revăzut Bucureștiul
Averea și-a construit-o în America, dar a crescut-o revendicând munca tatălui său. În 1993 s-a întors în țară. Printr-un concurs de împrejurări l-a cunoscut pe Ioan Adam, un reșițean care l-a și ajutat să se întoarcă acasă. Până atunci nu mai vorbise românește și a fost surprins să realizeze când a ajuns în aeroport că nu-si uitase limba. „Aveam amintiri din București din 1939 când Bucureștiul era cunoscut ca Micul Paris din est, un oraș frumos. Când m-am întors prima data eram speriat de ce am văzut. A fost un șoc”
A luat legătura cu avocați și a intentat proces statului roman în dorința de a recupera averea tatălui său: parte din uzinele Reșita, făbricile Nădrag-Calan și casa din Aleea Alexandru. Urmașii familiei Ausnit au primit pentru acțiunile de la Uzinele Reșita doua milioane de dolari, iar pentru făbricile Nădrag-Titan-Calan, 37 de milioane, însă mare parte din suma s-a dus spre onorariul avocaților.
Despăgubirile le-a primit sub forma de acțiuni la Fondul Proprietatea sau în bani. În natură a primit câteva blocuri de locuințe în Oţelul Rosu pe care le-a donat chiriașilor în 2007 „Nu le vreau eu și nu vreau sa iau de la ei casele în care au trăit toată viata”, spune Steven Ausnit.
Tot în natură i-a fost restituită și casa din Aleea Alexandru pe care i-a vândut-o lui Gigi Becali. „A fost probabil cea mai ușoară afacere din viaţa mea. Domnul Becali m-a contactat prin avocatul meu. Eram la Montreal și m-a chemat avocatul,“Am aici un domn, domnul Becali, și vrea să cumpere casa’. Am vândut casa destul de scump. 5 sau 6 milioane de dolari, nu-mi aduc aminte. Bineînțeles că a trebuit să împart cu fratele meu. Din nefericire a murit înainte, deci cu nevasta lui.” O parte din sumele obținute drept despăgubiri, Steven le-a întors în România, investind 2 milioane de euro într-o afacere la Lugoj alături de un partener roman.
Mostenitorii unei averi fabuloase
Steven Ausnit si-a adus în Romania și fiicele, dar și nepoții ca să-şi cunoască originile. I-am întâlnit pe toți la New York veniți de prin toate colțurile Americii. Suzanne, fiica cea mare, a fost jurnalist la o revista de călătorii și gastronomie, dar de câțiva ani a devenit instructor de yoga. Fiica ei, Saskia, a moștenit talentul antreprenorial al bunicului, studiind afaceri la prestigioasa Universitate Marquet.
Fiica cea mica a lui Steven, Christine, s-a specializat în matematica și IT la Harvard, iar fiul cel mare este absolventul aceleiași universități, fiind pasionat tot de calculatoare. Cel mic studiază încă matematica la prestigioasa MIT și visează sa devina profesor. Știu că sunt moștenitorii unei averi fabuloase, dar e un subiect despre care nu se prea discuta.
Au un bunic multimilionar, dar nici unul n-are atitudinea celor care au primit totul pe tava. Muncesc, sunt pasionați de meseriile lor și se bucura de vacantele pe care le petrec cu toții în România. „Am fost în 2000 prima data și oamenii au fost asa de calzi acolo. Toată lumea era prietenoasă și cu casele deschise și eu ca femeie primeam constant flori și am zis e o tradiție româneasca”, spune Christine.
Iar ca sa ajute studenții români, soții Ausnit au decis la sfârşitul anilor ’90 să plătească trei burse anual la Univestitatea Harvard. O data pe an, vin în România să-şi revadă prietenii ce le-au devenit familie. Steven Ausnit nu se pretinde mare patriot ci mai degrabă iubitor al oamenilor și locurilor pe care le-a redescoperit odată cu întoarcerea acasă, la Reșita, la locomotivele cu aburi de care era atât de pasionat în copilărie. Pentru el, Romania nu e doar locul nașterii sale ci și țara în care a întors parte din averea tatălui investind în locurile în care, în urmă cu 100 de ani, Max Auschnitt scria istorie.
Nu sunt comentarii