Dana Borcea, femeia singura care a facut ce statul roman nu a fost in stare. Zeci de batrani au fost salvati din mizerie si uitare

Dana Borcea, o romanca de 45 de ani, a reusit ceea ce statul n-a facut niciodata: sa se aplece spre batranii abandonati si suferinzi. Cu ajutorul unor oameni care si-au donat casele de la tara a reusit sa gazduiasca in ele 30 de batrani. Mai mult, a preluat de la stat un spital inchis aflat in paragina si la transformat intr-un spital social in care sarmanii fara adapost sa primeasca ingrijire medicala.

N-are averi. N-are casa ei, n-are pamanturi, n-are un sot, n-are copii. Dar are ceva ce suplineste lipsa oricaror averi materiale: o cauza in care crede si care pana acum a salvat de pe strazi zeci de batrani fara adapost.

A crezut ca poate schimba lumea
Daca n-ar fi intalnit-o pe Dana Borcea, zeci de batrani s-ar fi prapadit prin gari sau pe guri de canale. I-a salvat punand la punct din nimic o retea de case de batrani si un spital social. S-a bazat doar pe credinta si pe bunatatea oamenilor. Pana si ea e suprinsa de toata constructia din jurul ei. Nu e singura, are alaturi prieteni care au crezut in puterea ei de a schimba lumea in vremuri in care faptele bune rareori sunt rasplatite.

31 de ani avea Dana Borcea cand a hotarat sa lase in urma tot. Tocmai divortase de sotul alaturi de care traise 11 ani. Dupa divort, nimic n-o mai tinea in tara. Asa ca a hotarat sa plece la sora ei care muncea de cativa ani in Spania si sa isi schimbe viata. In materialul video puteti vedea toata povestea ei.

In casa cu oamenii strazii
Dupa cateva luni de voluntariat in strada, Dana Borcea a inteles ca nu e suficient. Asa ca a decis sa inchirieze o casa la 100 de kilometri de Madrid si sa se mute impreuna cu sase oameni de pe strada: 4 romani ajunsi in aceasta situatie pentru ca fusesera pacaliti de angajatori si doi straini.

„A fost greu sa ma acomodez cu niste oameni carora le lipsea si igena elementara. Unii dintre ei erau violenti, periculosi chiar”, spune Dana Borcea. „Dar, incetul cu incetul, oferindu-le incredere si incercand sa ii accept si sa ii pretuiesc asa cum erau ei, s-au atasat de mine si s-a creat o atmosfera frumoasa acolo in casa. Incetul cu incetul s-au orientat catre un loc de munca, si-au inchiriat apartamente si consider ca fiecare s-a integrat in societate in felul lui.”

Atunci si-a luat primul concediu si a revenit in tara. Odata ajunsa in Bucuresti a mers in Gara de Nord, unde a vazut mai ales batrani abandonati. S-a intors in Spania cu un gand: sa deschida un azil de batrani. Prietenii ei au ajutat-o sa adune 5000 de euro cu care au cumparat o casa in satul natal. Dana Borcea s-a intors definitiv in tara si s-a mutat acolo cu cinci batrani luati de pe strada.

Casa Painii
O vreme au trait din economiile ei. Aveau gradina, amenajasera si o brutarie si zilnic imparteau paine oamenilor saraci din sat. Batranii nimanui devenisera dintr-o data utili si pentru prima data dupa multi ani simteau ca au o familie.

Atunci a infiintat impreuna cu prietenii ei fundatia Casa Painii. Despre viata ei alaturi de batrani a facut un film care a fost prezentat comunitatii de romani din Spania. La scurt timp a primit telefoane de la oameni care voiau sa doneze fundatiei casele lor parintesti pentru a fi transformate in camine. In Braila, Teleorman, Galati, Buzau, Botosani, Timis se deschideau rand pe rand case de batrani renovate de voluntari. Vezi in materialul video cum arata aceste case.

Pe masura ce oamenii auzeau despre proiectul Danei Borcea, veneau sa ajute. Nu-i cunostea si parea miracol faptul ca apareau cand avea mai mare nevoie de ei. Dorica Vararu muncea in Spania cand a auzit niste prieteni vorbind despre proiectul Danei: „Am sunat-o sa o intreb daca pot sa ajut si eu in proiectul asta al ei. Deja avea 3, 4 case cand eu am dorit sa fac voluntariat. Cam in 2008. Si ea s-a gandit bine, m-a intrebat cum pot sa ajut mai bine si fiind de meserie brutar si am dorit sa merg la o casa unde era si cuptor si se facea si paine”

Are patru copii. Nici unul n-are averi si totusi au fost de accord sa doneze casa fundatiei. „Casa asta a stat 20 de ani nefolosita”, spune Dorica Vararu. „Si ma mustra constiinta. Oamenii, ii vedeam ca mor, inghetati, flamanzi, in gari, si casa asta statea libera fara niciun proprietar.” Batranii din casa ei au fost adunati din gari, din azile, de pe strada sau scari de blocuri.

Uitati de familii, salvati de straini
In iarna in care au hotarat sa-si transforme casa in camin de batrani, murisera pe strazi de frig 22 de oameni doar in Suceava. Acela a fost anul in care Elena Ifrim a dormit in gara. A avut o casa, dar a vandut-o la sfatul baiatului. S-a mutat cu el, insa nu s-a inteles cu nora.

„Am plecat cu vorba buna.. nu m-am bagat intre dansii sa le fac rau, nu nimic. Eu dormeam cu 2 copii si ea dormea cu barbatu-sau. Si n-am putut sa stau mult cu dansii. Si m-am dus in gara si am stat un an de zile in gara mare. Si am gasit o nepoata de-a lui barbatu-meu si am stat un an de zile cu ea in gara. Ea facea servici acolo. Si de acolo s-a gasit un politai care m-a dus la un camin”

De la camine a fost luata de Dorica si adusa intr-un alt camin. Adevarat. Care arata ca o casa adevarata . „Multumesc lui Dumnezeu ca aici nu ma judeca nimeni”, spune Elen Ifrim. „Stau foarte bine si am fost bolnava cu mana si am cazut si mult m-a cautat cu mana. Trei luni de zile nu am putut sa ma hranesc cu mana dreapta si m-au cautat mai ceva ca copilul meu. O iubesc, ca pe copilul meu o iubesc.”

Spitalul scos din buruieni
Cel mai ambitios proiect al Fundatiei Casa Painii este spitalul social. Ideea unui astfel de loc le-a venit dupa ce au lasat mai multi batrani in strada pentru ca nu le puteau oferi tratament medical. In 2010, cand guvernul a inchis mai multe spitale, Dana Borcea s-a dus la primarul din Viziru si i-a cerut unitatea medicala care se afla in paragina. Buruienile acoperau gardul, iar cladirea era intr-o stare deplorabila. L-au concesionat pe 30 de ani desi n-aveau nici un ban.

Odata ce si-au stabilit insa prioritatile au inceput sa apara ajutoare. Nu in bani. Ci in oameni dornici sa ajute. Voluntari din tara, dar si din Spania. Acoperisul a fost inlocuit de un om de afaceri din Targu Mures, iar dotarile din spital au venit din Germania. Cand s-a pus problema cadrelor medicale ce vor ajuta batranii, un telefon avea sa-i demonstreze inca o data Danei ca nimic nu e intamplator. Directorul scolii postliceale i-a propus sa devina parteneri. Dana primeste elevi in regim de internat, le asigura cazare si masa, iar ei au obligatia ca la terminarea scolii sa faca voluntariat trei ani in spital.

Dana Borcea spera ca in doua luni sa aduca in spital primii batrani adunati de pe strada. Cei mai multi vor fi adusi din Bucuresti, din strada si din Gara de Nord. Dupa ce se vor vindeca, vor fi mutati in cele sapte case de batrani din tara. Momentan, nu poate primi pacienti – desi e gata de anul trecut – pentru ca inca mai astepta avize de la diverse institutii ale statului. Si asta cu toate ca exista deja o lista de medici care sunt dispusi sa ofere prin rotatie consultatii in timpul liber sau in vacante.

Sunt 11 ani de cand Dana Borcea isi priveste viata ca pe un film. Au fost zile in care n-au avut ce manca sau n-au avut cu ce sa plateasca materialele de contructii, dar nici o secunda nu s-a gandit sa renunte. Pentru ca stie ca asta e sensul vietii ei: sa ajute, ca sa se ajute. E convinsa ca binele contamineaza si ca oamenii vor fi inspirati de povestile ei pentru ca la randul lor sa devina personaje de poveste.